La un neguţător mare Cărui vederea-i slăbise Fără nici o invitare Un doctor vestit venise. C�nd zic vestit, se-nţelege că nimeni nu-l cunoştea, �nsă avea atestate Numai �n aur legate, Diplome ce-n academii luase, cum el
zicea,
Prin ţări care niciodată Nu au figurat pe hartă, Dar care cu bună seamă el nici le-ar fi părăsit, De-ar fi mai avut acolo vreun bolnav
de lecuit. Bunul pătimaş �l crede, Doctorul vreme nu pierde,
Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a
legat,
Apoi după ce �i spune din partea lui Ipocrat
Că are să şază astfel o săptăm�nă deplin
�ntinde m�na... pe masă era un frumos rubin,
Inel de formă antică, vechi suvenir părintesc; Doctorul �l ia, se duce, şi ca să vă povestesc
Mai pe scurt, el vine iară a doua ş-a treia zi,
Şi nencetat, totdeauna, la orice vizită nouă
Luă c�te unul-două Din lucrurile mai scumpe c�te �n casă găsi. C�nd se-mplini săptămna, pe bolnav �l dezlegă: "Uite-te, cum ţi se pare, şi cum vezi?" �l �ntrebă. "Cum văz? răspunse bolnavul, �mprejurul său privind Şi din averile sale nimica nemaivăz�nd. Cum văz? nu ştiu, frate, at�t numai pot să zic Că din ce vedeam odată acum nu mai văz nimic." Cunosc patrioţi politici, care-aşa exploatez
Simplitatea populară, şi ei singuri profitez.
